Istoria
Compania Hîncu a fost fondată la 30 septembrie 1996 ca o mică afacere de familie. Însă, datorită produselor accesibile și de calitate care răspund nevoilor consumatorilor, pantofii Hîncu de la un an la altul, cu pași mici, dar siguri devie notorii, câștigând tot mai mult în popularitate.

Featured in:

Povestea firmei noastre își ia începutul dintr-un mic atelier în care activau doar trei angajați. În prezent, numărul de specialiști implicați în producția de încălțăminte a crescut de 10 ori. Mai mult, în timp, fabrica a fost modernizată și extinsă, însă noi suntem mândri că, în ciuda faptului că o parte din produsele noastre sunt fabricate în serie, cea mai mare parte a procesului de creare a încălțămintei constituie lucru manual. Hîncu mereu a ținut pasul cu vremurile, a evoluat și a tins să corespundă cerințelor și așteptărilor consumatorului, creând doar pantofi confortabili, eleganți și de înaltă calitate și devenind, astfel, un brand.

De 18 ani compania produce și lansează anual două colecții de încălțăminte pentru bărbați, femei și copii: „Primăvară – Vară” și „Toamnă – Iarnă”. În primii ani de existență a brandului, pe sezon erau lansate numai 5-6 modele, în prezent, însă, fiecare colecție conține cel puțin câte 30-40 de modele. Colecția este actualizată în mod frecvent în funcție de tendințele modei.

De-a lungul timpului, compania Hîncu și-a identificat propriul stil. Concentrându-se pe cele mai recente trenduri, Hîncu creează un stil clasic și durabil, care însă nu este deloc plictisitor. Dar în mod tradițional, în plus față de colecția de bază brandul produce și modele cu un design mai avangardist destinate, în special, unui segment de cumpărători mai tineri.
Din anul 2013 brandul Hîncu a devenit membrul companiei «Din inimă. Branduri de Moldova» și APIUS (Asociația Patronală din Industria Ușoară). Până în anul 2014 au fost deschise 4 magazine în diferite sectoare ale municipiului Chișinău: Botanica, Centru, Râșcani și Sculeni.
În magazinele noastre, fiecare cumpărător își va găsi propria pereche, fie că este în căutarea unor pantofi clasici, fie că îi place să experimenteze soluții noi! Încălțămintea Hîncu reprezintă un sortiment bine gândit, de înaltă calitate și la prețuri accesibile.
Colecții
Caracteristici
Care sunt caracteristicile companiei Hîncu?

Calitatea și specificul companiei
Brandul Hîncu a fost și este mereu concentrat pe nevoile consumatorului. Totodată, de-a lungul anilor de la fondare, valorile companiei au rămas constante: 1. prețuri accesibile; 2. calitate superioară; 3. sortiment bun.
Anume acestea sunt calitățile, pe care compania le păstrează cu grijă și tinde să le aducă la perfecțiune.

Profesionalism și creativitate
Colecțiile Hîncu sunt create de către o echipă de designeri și tehnologi talentați. Începând cu prima schiță, ei proiectează și dezvoltă, în cel mai minuțios mod, designul și culoarea fiecărui model, pentru a scoate în evidență stilul unic al acestuia. Mail mult decât atât, eu experimentează permanent cu materialele și culorile, accesoriile și detaliile croielii, pentru ca și în viitor încălțămintea Hîncu să se remarce prin originalitatea irepetabilă.

Stil și inovație
Dorința de a pune în aplicare idei noi, interesante și de a experimenta îi permite brandului să se mențină mereu în trend. Pentru a atinge acest rezultat echipa de creație efectuează o muncă minuțioasă: înainte de a lansa o nouă colecție, studiază preferințele consumatorilor, tendințele modei, testează modelele, și numai după aceste etape, încălțămintea apare pe rafturile magazinelor.

Siguranță și confort
Încălțămintea Hîncu este permanent supusă unor teste prin care se determină viabilitatea acesteia. Și doar acele modele care sunt aprobate de către tehnologi, sunt lansate în producție. Și în cadrul fabricii domină procedurile de monitorizare: se efectuează controlul atent al calității materiei prime și al produsului finit.

Unicitatea și subtilitățile de executare
Zonele de producție ale fabricii sunt dotate cu tehnică modernă. Însă, cea mai mare parte a procesului de creare a încălțămintei constituie lucrul manual, cu multă migală și atenție la detaliu. În cadrul procesului de producție sunt utilizate numai cele mai bune materiale naturale: piele față, piele întoarsă, nubuc etc. Toate materialele sunt livrate din Italia, Turcia și Ucraina.

Frumusețe și perfecțiune
Colecțiile de sezon oferă o gamă largă de încălțăminte pentru orice ocazie – întâlniri importante și festivități, pantofi de oraș și călătorii. Compania Hîncu tratează cu atenție nevoile reale, de aceea oferă soluții simple și perfecte – o încălțăminte elegantă și de calitate destinată femeilor, bărbaților și copiilor.
Catalog
În fiecare magazin Hîncu, astăzi și mereu, – o variată gamă de încălțăminte pentru femei, bărbați și copii de culori diferite, pentru orice gust.
Noutăți
Încălțăminte de calitate realizată manual de la compania Hîncu
Articol Publicat de MADEIN.MD
Margarita Hîncu este o fostă lucrătoare a a fabricii „Zorile” care și-a deschis propria producție de încălțăminte, care există în Moldova deja […]
DIN INIMĂ Fall in Love – Fashion Walk 2014
La 20 septembrie, în incinta Palatului Republicii a avut loc cea de a şasea ediţie a prezentării de modă Fashion Walk 2014 – cel mai […]
Fashion battle №1: Tiras vs Hîncu. Lupta pantofilor
La finele toamnei, brandul Hîncu a participat (și a câștigat!) la noul proiect al site-ului allfun.md – seria de Fashion battles ale asociației de branduri […]
Contacte
Ne puteți contacta telefonic, vizita pe adresele de mai jos sau să ne lăsați un mesaj!
E-mail: hincushoes@gmail.com
Adresa:Str. Calea Ieșilor 8, Centrul Comercial „ZORILE”
Str. Brincuși 3, Centrul Comercial „PLAZA”
Str. Kiev 16-1, Magazin „HÎNCU”